Știri

ODU Sibiu își mută producția într-o hală nouă

Mühldorf am Inn,

Grupul ODU este unul dintre principalii furnizori internaționali de sisteme de conectare, sisteme

de transmisie de date și semnale. De peste 75 de ani, ODU a dezvoltat conectori electrici, o parte esențială a vieții noastre de zi cu zi. Fără conectori, niciun smartphone, aparat sau echipament medical nu ar putea funcționa. Fără conectori, mașinile nu ar merge și industria nu ar funcționa automat. Conectorii îi găsim în aplicații și zone, iar tehnologia acestora trebuie să fie fiabilă. Acestea sunt și principalele motive pentru care ODU România a ales mutarea producției într-un nou sediu, la Sibiu.

La sfârșitul lunii septembrie 2018, compania ODU România a finalizat un nou sediu în Sibiu. În aceste condiții, întreaga producție va fi mutată în noua locație, o mișcare ce va garanta succesul companiei. Noua clădire oferă mult mai mult spațiu de producție (+30% în faza 1), cu căi scurte și o structură clară, oferind, astfel, o mare flexibilitate și spațiu pentru extindere.

„Una dintre provocări a fost aceea de a proiecta prima noastră hală de producție în afara Germaniei", explică Adrian Costin, Director General al ODU România, Sibiu.

Noua hală acoperă o suprafață de 48.000 m²

Prima dată, ODU Sibiu a fost înființat în anul 2006 și funcționează sub denumirea ODU România Manufacturing S.R.L. Noua locație este situată foarte aproape de Aeroportul Internațional din Sibiu și aproape de centrul orașului, ușor accesibil cu mașina sau cu autobuzul. Mai mult de 550 de persoane lucrează pentru ODU în Sibiu.

Compania se află în continuă evoluție și este centrul de competență pentru asamblarea conectorilor și a cablurilor. Datorită inovării, îmbunătățirii continue și proceselor de producție de înaltă calitate, unitatea de producție se extinde.

Noua și moderna hală de producție acoperă o suprafață de 48.000 m². Echipamentul de producție este în conformitate cu cele mai recente standarde ODU și asigură standardul de înaltă calitate. Hala include spații sociale, o cantină și 120 de locuri de parcare.

„Pentru ODU, un loc de muncă bun reprezintă un mediu în care oamenii pot crește, iar cuvântul „echipă” are un înțeles mai profund. Valorile promovate sunt o cultură organizațională deschisă și un cadru perfect pentru dezvoltare personală”, mai spune Adrian Costin.

Peste 2.300 de angajați la nivel global

ODU este un angajator care recunoaște și acordă performanțe profesionale într-o companie ce oferă siguranță și sprijină nevoile individuale.

Fiabilitatea, echitatea, responsabilitatea și calitatea sunt puncte de referință pentru cooperarea în cadrul companiei.

Sediul central al Grupului ODU este situat în Mühldorf am Inn (Bavaria). De acolo, compania își vinde produsele în întreaga lume, deoarece „Made in Germany” este o caracteristică importantă pe piețele externe.

În afară de locația Mühldorf, ODU are alte trei unități de producție internaționale, în San Diego (SUA), Shanghai (China) și Tijuana (Mexic).

Rețeaua de distribuție cuprinde zece companii de vânzări din Germania, Franța, Italia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, China, Japonia, Coreea și SUA. ODU are peste 2.300 de angajați la nivel global și generează venituri anuale de 200 de milioane de euro.